Horoscop
european
Horoscop
personalizat
Horoscop
chinezesc
Horoscop
2024
Horoscop
distractiv
Ascendent
calculare
Bioritm
zilnic
Articole
sfaturi
Culorile in Feng shui

Autor: efengshui.ro I 1 Februarie 2008 I 6090 vizualizari

In momentul in care te uiti la o persoana, la mediul inconjurator sau la un lucru, subconstientul iti transmite informatii despre acestea folosindu-se si de culoarea pe care o au. Vibratiile pe care fiecare culoare le emite in functie de tonalitatea sa sunt percepute de corpul uman atat fizic, cat si emotional. Culoarea nu numai ca afecteaza modul in care esti perceput, dar inclusiv modul in care te percepi tu pe tine insuti. Alegerea unei culori are implicatii profund personale, iar ceea ce simti vis-à-vis de o anumita culoare sau o combinatie de culori releva o stare de spirit, o boala, o traire, o simtire, o emotie. Chiar si visele noastre pot fi albe, negre sau in culori, fiecare avand o anumita explicatie.

Analistii spun ca visele cu mult negru denota tristete, frica sau dorinte sexuale ascunse. Albastrul reflecta optimism, spiritualitate si ganduri pozitive. Verdele releva ganduri referitoare la bani, bogatie, gelozie sau chiar dragoste, in timp ce rosul inseamna pasiune sau furie. Visele colorate in alb semnifica in anumite culturi puritate, claritate, curatenie, demnitate, iar in altele, cum este cea taoista, simbolizeaza moartea (ca trecere intr-o alta stare). Maestrii ezoterici ne invata ca aura noastra capata o anumita culoare in functie de sentimenetele si emotiile pe care le avem si simtim sau in functie de bolile de care suferim. Daca se foloseste cromoterapia prin bai de culoare, lumini, uleiuri si cristale exista mari sanse ca boala respectiva sa se vindece, dar daca tiparul metal care a creat-o nu va disparea si el, atunci boala se va manifesta din nou sub o forma sau alta. Intre noi si culori exista o interdependenta clara: pe de o parte suntem influentati de culorile din jurul nostru, iar pe de alta parte emotiile, sentimentele, personalitatea noastra, starea noastra de sanatate sunt exprimate prin culori.

In casa in care locuiesti, culorile pe care le folosesti pot creste energia locului respectiv, creaind un sentiment de liniste, pace, relaxare sau de actiune, pot mentine energia deja existenta sau o pot reduce (uneori chiar este nevoie a se reduce dintr-o cantitate prea mare dintr-un anumit tip de energie).


Culorile, semnificatia si folosirea lor in feng shui


Fiecare culoare, nuanta, ton reprezinta in sine o energie care poate fi masculina sau feminina, activa sau pasiva, energizanta sau calmanta si apartine unui anumit element (foc, pamant, metal, apa sau lemn) conform Teoriei celor 5 elemente, unei anumite trigrame, punct cardinal, anotimp si parte a corpului.

Rosul este culoarea pe care ochiul nostru o percepe cel mai repede. Este foarte yang, puternica, stimuleaza fluxul chi-ului, creste ritmul cardiac. Reprezinta pasiunea, focul, energia vibranta, sangele, sexualitatea, afectivitatea, forta creativa, furia, mania, razboiul, pericolul, desfraul, curajul, sacrificiul. Trebuie folosita cu atentie, mai mult ca accente de culoare. In cantitate mare poate da nastere unor stari de nervozitate, anxietate. Trebuie folosita cu precautie acolo unde locuiesc persoane labile emotional sau colerice sau in spatiile destinate linistei si odihnei. In living se poate folosi prin prezenta unui singur perete rosu (daca esti interesat de faima, recunoastere sociala si buna reputatie) sau a unor draperii rosii (daca geamurile sunt in sud) sau a unui tablou, a unor obiecte decorative (vaze, lumanari, vase, boluri) sau feng shui (calul rosu, pasarea phoenix, simbolul dublei fericiri, nodul magic sau orice alt simbol feng shui de culoare rosie). Este potrivita pentru sud si sud-vest. Este culoarea prosperitatii, dar si a dragostei. Trebuie sa fie folosita cu precautie in bucatarie sau dining-room, deoarece poate determina oamenii sa manance prea repede sau prea mult. In dormitor se poate folosi pentru “altarul dragostei” unde poti aseza o statueta cu doi indragostiti, doua inimi, doua lumanari in forma de inima, talismane pentru dragoste si fidelitate in cuplu, simbolul dublei fericiri. La birou o poti folosi prin obiecte si produse feng shui care sa iti aduca prosperitate, implinire pe plan profesional, faima, recunosterea muncii depuse, popularitate si buna reputatie. La chinezi rosul are un rol special, festivitatile si sarbatorile importante, nuntile, nasterea unui copil de sex masculin, Anul Nou fiind celebrate cu ajutorul acestei culori.

Portocaliul este mai bland ca rosul, dar tot stimulant, revigorant. Simbolizeaza sanatatea, entuziasmul, optimismul, vitalitatea. Se coreleaza cu increderea, creativitatea, curajul. Este un bun antidepresiv si stimuleaza pofta de mancare. Este potrivit pentru salon, living, hol sau pentru zona sudica a locuintei. La birou trebuie folosit in cantitati foarte mici, deoarece incita la distractie.

Rozul este culoarea romantismului, a tandretii, a dragostei. Este legat de sensibilitate, de calm, intelegere, armonie, buna dispozitie, relaxare. Poate sa vindece anumite boli daca e intr-o nuanta calda, dar nu se recomanda persoanelor foarte temperamentale. Este foarte potrivit pentru dormitoare, mai ales cand se urmareste crearea unei atmosfere romantice, sau pentru anumite zone din living. Nu se recomanda pentru birouri deoarece reduce dinamismul.

Maroul si bejul sunt culori ale pamantului. Reprezinta stabilitatea, siguranta, fidelitatea. Maroul poate fi folosit de cei care au atentia prea imprastiata sau volatila, dar in exces poate deveni restrictiv si constrangator. Bejul in nuantele sale calde sau reci induce o stare de relaxare, dar si de plictiseala. Sunt potrivite pentru bucatarii (dar combinate si cu alte culori mai active, mai vesele) si pentru saloane, sufragerii, livinguri.

Albul este culoarea vietii, dar si a mortii, a totalitatii, dar si a puritatii. Este speciala si spirituala. Inglobeaza in ea tot spectrul culorilor, fiind amestecul dintre acestea. Este alcatuit din cele sapte culori ale curcubeului care simbolizeaza, la randul lor, cele sapte chakre sau roti energetice ale corpului uman. Este o culoare foarte activa si se recomanda a se folosi impreuna cu alte tonuri pentru a nu deveni excesiv de stimulativa. Este foarte potrivita pentru tavane (care apasa simbolic asupra locatarilor), facandu-le sa para mai inalte, emanand o lumina egala in incapere si incurajand chi-ul sa se inalte, pentru bucatarii si bai, locuri unde se proceseaza alimente sau care necesita puritate si igiena maxima, deoarece induce senzatia de curatenie si racoare.

Albastrul simbolizeaza energia apei. Se asociaza cu adevarul, sinceritatea, intelepciunea, inspiratia si creativitatea. Se coreleaza cu linistea, avand un efect aproape sedativ, cu introspectia, serenitatea, contemplarea, singuratatea, raceala si seriozitatea. Se poate folosi in salile de asteptare, la birou, in camerele de studiu, in baie, in zonele cu climat calduros (deoarece induce o stare de racoare), intr-un loc unde vrem sa meditam sau sa ne odihnim. Inhiba apetitul. Nu este recomandat in bucatarii sau dining-room. Eu nu l-as recomanda nici in dormitoare, fiind o culoare prea rece, prea yin pentru un cuplu care vrea sa pastreze pasiunea vie. In schimb l-as folosi pentru camerele vilelor sau hotelurilor de pe malul marii. In nici un caz nu se foloseste pentru tavane sau acoperisuri, deoarece apa ajunsa la apogeu incepe sa curga descendent, distrugand ceea ce se afla sub ea.

Negrul simbolizeaza, ca si albastrul, apa. Reprezinta, de fapt, absenta culorii. Este legat de profunzime, mister, negativism, tristete adanca, ura profunda, independenta, stare proasta de spirit, magie, dar si de putere, stabilitate si chiar protectie. In cantitati mici faciliteaza introspectia, dar in exces devine deprimant. Nu este recomandat a se folosi ca ton dominant, ci doar pentru a sublinia anumite aspecte, pentru a crea tonuri de umbra sau pentru a ascunde anumite zone. In decoratiuni se foloseste doar ca accente sau ca obiecte mici.

Verdele corespunde energiei lemnului. Simbolizeaza cresterea, vindecarea, expansiunea, reintinerirea, abundenta, prosperitatea, pacea, veselia, intelegerea, armonia. Se foloseste pentru calmarea stresului si a problemelor emotionale. Pentru persoanele care au nevoie de stimulare, prea mult verde devine enervant, apasator. Este benefic in camerele copiilor, in living, in bucatarie si baie. Chiar si pentru birou este potrivit, mai ales daca doresti ca afacerea ta sa prospere sau este in domeniul lemnului. Plantele luxuriante in sud-estul livingului atrag belsugul, prosperitatea, abundenta, iar bambusul asezat in est aduce sanatate intregii familii.

Galbenul este culoarea veseliei, a bucuriei, a fericirii si creativitatii. Este energizant, stimulativ, aducand cu sine optimism, claritate in idei, inteligenta. Alunga depresia si anxietatea. Este recomandat persoanelor mai lenese, mai lipsite de energie. Este adecvat saloanelor, livingurilor, sufrageriilor, bucatariilor. Trebuie evitat in dormitoare sau folosit in cantitati mici. Este benefic persoanelor mai in varsta.

Purpuriul sau violetul tin de spiritualitate si demnitate, autoritate si maiestuozitate, de lux si prosperitate. Favorizeaza introspectia si starile meditative. Se foloseste ca accente de culoare in zonele de sud-est, nord sau sud ale livingului pentru a atrage energia banilor, pentru a decora birourile sau in spatiile destinate meditatiei. Poate avea un efect de echilibrare intre activitatea excesiva si relaxare. Se spune ca reduce sensibilitatea la durere.

Griul este asociat sobrietatii, seriozitatii, respectului, fiind adecvat pentru decorarea biroului unei persoane sus-puse.


In momentul in care decorezi o camera trebuie sa ai in vedere faptul ca fiecare culoare trezeste in psihicul tau o emotie diferita. Astfel, verdele iti da vitalitate, albastru te indeamna la comunicare, rosul iti inspira pasiune, galbenul iti confera caldura, iar zmeuriul te conduce catre romantism.


Combinatiile de culori

In functie de ciclul creator, de cel de control sau de cel de slabire, culorile se pot alatura uneia celeilalte intr-un mod benefic sau care atrage ghinionul.

Rosul cu galbenul
reprezinta o combinatie care exprima putere, noroc, precum si “slujitori” leali. Poate aduce, insa, si nenoroc, deoarece sunt persoane care nu suporta apasarea puterii pe care o degaja, putandu-se chiar imbolnavi. Se folosesc in sectoarele de pamant, favorizand inflorirea renumelui familiei si recunoasterea meritelor mamei, sporindu-i norocul.
Rosul si auriul iti aduc un minunat noroc de avere si de recunoastere, prosperitate enorma, un statut inalt, ocazii fericite, oportunitati de afaceri nemaintalnite. Aceasta combinatie, in interiorul locuintei, nu trebuie folosita ca fond de perete, ci numai in cantitati infime, ca accent decorativ sau obiecte feng shui. Nu este potrivita pentru dormitoare, ci numai pentru livinguri, saloane, birouri, holuri mari.
Purpuriul cu argintiul denota bogatie, bani multi, profit. Este o combinatie buna mai mult pentru un birou decat pentru o locuinta, deoarece are un aspect destul de hi-tech, potrivindu-se mai ales persoanelor de Metal. Este adecvata si pentru locuintele cu orientare predominant vestica.
Verdele cu albastrul simbolizeaza cresterea sigura, inceata, sanatoasa si o viata fericita de familie. Este o combinatie aproape perfecta pentru camerele copiilor, pentru estul casei sau al livingului, cu conditia ca verdele sa fie dominant.
Verdele cu rosul sugereaza armonie, respect, succes, aducand sanse multe in viata si un statut onorabil. Se foloseste cu succes in dormitoarele baietilor de peste 12 ani pentru a atrage norocul, succesul la scoala, buna-crestere.
Albul cu galbenul genereaza o energie yang extrem de norocoasa, atragand armonia si veselia. Pentru cei care nu au puterea de a purta galbenul imperial sau auriul si nici a locui intr-o camera decorata in aceste nuante, este bine de stiut ca-i pot reduce din tarie prin folosirea albului.
Negrul si albul aduc mult noroc, persoane de ajutor, promovare in cariera, prosperitate. Pozitionati aceasta combinatie in sectoarele unde sunt stele faste de apa.
Negrul cu verdele genereaza crestere, prosperitate, sanatate. Folosite in proportii adecvate sunt benefice pentru cresterea copiilor.
Evita sa combini negrul sau albastrul cu roslu sau portocaliul intens, verde cu maro, rosu cu alb, maro cu negru sau albastru, alb cu verde, decat daca tii in mod deosebit sa reduci pana la anihilare o anumita energie dintr-o zona.


Secrete feng shui legate de culoare

Culoarea piersicii este benefica pentru un dormitor numai in faza cand doresti sa-ti gasesti un partener sau in prima faza a relatiei. Nu-l mai folosi daca partenerul devine stabil si vrei sa-l pastrezi, deoarece aceasta culoare incita la infidelitate.

Se spune ca albul consuma toata energia. De aceea evita a te imbraca numai in alb sau a-ti vopsi peretii toti in alb. Adauga o pata de culoare sub forma unei esarfe, cravate, a unui accesoriu sau a obiectelor decorative. Nici hainele negre sau in culori sobre nu te fac mai fericit. Si acestea iti consuma toata energia, facandu-te pesimist, deprimat, trist si fara chef de munca

Daca ai examen la scoala sau examen de conducere poarta o bluza sau o jacheta rosie sau cel putin tine la tine un accesoriu rosu, pentru a-ti reincarca aura sau campul personal de energie chi. Daca lucrul respectiv este si nou, atunci cu siguranta vei trece examenul.

Daca vrei sa stii ce culoare este benefica pentru masina ta, calculeaza-ti numarul kua si in functie de acesta hotaraste-te. Astfel pentru cei nascuti in ani de foc, cea mai buna culoare este rosul, portocaliul, purpuriul, visiniul sau nuantele de verde. Pentru cei nascuti in ani de pamant, cele mai bune culori sunt maroul, bejul, galbenul sau rosul. Daca te-ai nascut intr-un an de metal atunci albul, argintiul, auriul sau maroul, bejul iti sunt culori benefice. Daca anul tau de nastere corespunde energiei apei, atunci foloseste albastrul, negrul, bleumarinul, bleul sau albul, argintiul, auriul. Pentru cei nascuti in ani de lemn culorile benefice pentru masina sunt: verdele, albastrul, negrul, bleumarinul sau bleul.


Irina Bejenaru,
Expert feng shui
tel: 0720.111.068
www.efengshui.ro
 
 

Te-ar mai putea interesa:

Compatibilitate in dragoste
 

Horoscop pt siteul tau

Oferim partenerilor nostri previziunile pe doua zile inainte

Afla detalii
Acces webmasteri
 

Reclama in acest site

Foloseste acest formular ca sa afli cat te-ar costa o campanie de promovare pe zodii.ro.

Afla detalii
Comunicate de presa

Echipa Zodii.ro gestioneaza si site-ul lider in distributia de comunicate de presa in Romania Trimite comunicate de presa

 

Buna,

Cauti un anumit tip serviciu sau previziune? Intampini dificultati in utilizarea site-ului? Ai sugestii sau comentarii?

Contacteaza-ne completand campurile de mai jos:

C O N T A C T